TOMISTHECAT.RO – BLOG TOMIS THE CAT
TOT CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE… TOT CE FACI PENTRU ALȚII… RĂMÂNE!

COPIII CU MALFORMAȚII CONGENITALE CARDIACE VOR PUTEA FI OPERAȚI ÎN BUCUREȘTI

BEBELUS OPERAT PE CORD SI MONITORIZAT PERMANENT IN CLINICA DE CARDIOCHIRURGIE PEDIATRICA

O veste excelentă care va produce multă bucurie, părinților disperați care trec prin momente grele cu copilașii lor! Copiii care locuiesc în sudul României și care se nasc cu malformații congenitale de cord (MCC) vor avea șansa să fie operați pe cord în București fără să mai fie nevoie să meargă la Institutul Inimii din Cluj sau la cel din Târgu-Mureș. De ani și ani de zile, bebelușii și copiii mici în general, erau trimiși în provincie sau chiar în clinicile din Occident unde prețurile intervențiilor chirurgicale sunt peste puterile omenești ale românului de rând. Până la urmă, autoritățile române au catadicsit să rezolve această problemă și s-au gândit să facă ceva chiar și aici în București pentru că era o mare rușine ca în capitala României să nu se poată efectua aceste operații migăloase și deosebit de dificile pe cord. Să nu uităm că discutăm de niște inimi foarte micuțe (de dimensiunea unei prune mai mari) fiind vorba de sugari sau copii cu vârste foarte mici, unii dintre ei, fiind chiar nou-născuți.
În asemenea cazuri, nu te poți juca și este nevoie de echipamente medicale profesionale de ultimă generație, extrem de costisitoare, nu mai discutăm de personalul medical care trebuie să fie de cea mai înaltă calificare.

În general, operația pe cord a unui nou-născut este temporizată (amânată) până când bebelușul ia în greutate și împlinește măcar 3 luni de viață.
Pe de altă parte, există situații când corecția chirurgicală totală a malformației unui asemenea copilaș („reparația” inimii) nu poate fi întârziată prea mult, datorită riscului foarte mare al complicațiilor potențial fatale care pot surveni. În anumite cazuri, dacă se depășește o anumită vârstă (maximum 2 ani), se poate instala hipertensiunea pulmonară (HTP) ireversibilă adică leziuni vasculare pulmonare definitive (Sindrom Eisenmenger) care pecetluiește soarta copilului, orice operație pe cord ulterioară, devenind inutilă. Un asemenea copil va trăi doar până la 20, maximum 30 de ani (sau mult mai puțin, dacă nu este îngrijit cum trebuie de părinți, dacă face infecții grave sau alte boli suplimentare care se suprapun și complică în mod fatal boala de fond).

Iată de ce trebuie intervenit chirurgical CÂT MAI RAPID la nivelul inimioarelor acestor copii… Există și părinți iresponsabili care cred că e mai bine să nu-și opereze pe cord copilul, crezând că odată cu trecerea timpului, malformația congenitală cardiacă se va vindeca „de la sine”. Este adevărat că în foarte rare cazuri, unele defecte cardiace se pot închide „singure” (prin rugăciuni înălțate către Dumnezeu) la câteva luni de zile după nașterea copilului bolnav, vezi unele tipuri de DSA (defect septal atrial). Asta nu înseamnă să nu duci copilul la cardiolog pentru a fi permanent urmărit, monitorizat, investigat prin ecocardiografii periodice sau cateterism (acesta din urmă, fiind efectuat doar dacă starea de sănătate a copilului permite). Malformațiile de genul DSV (defect septal ventricular), CAVC (canal atrio-ventricular comun), etc, nu se închid singure, ci trebuie corectate chirurgical într-o clinică de specialitate.

Dacă medicul specialist în cardiologie pediatrică recomandă intervenția chirurgicală, să zici mersi și să mulțumești lui Dumnezeu că ai dat de un doctor competent și drăguț care ți-a programat copilul pentru operație, dat fiind faptul că în România se nasc anual peste 1000 (chiar 1400 după unele surse) de copii cu malformații congenitale de cord, dintre care FOARTE PUȚINI (vreo 200-300, maximum 600 pe an, în cel mai fericit caz) pot fi operați și salvați la timp. Restul copiilor lăsați în voia sorții, vor muri în următoarele luni sau ani de zile, eventual, vor suferi modificări pulmonare și cardiace IREVERSIBILE care vor face inutilă orice operație ulterioară așa cum tocmai am explicat mai sus.
Nici măcar un transplant de cord nu-i mai poate salva pentru că ar fi necesar un triplu transplant (inimă+plămân stâng+plămân drept) adică un vis frumos irealizabil în România și extrem de greu de împlinit chiar și în Occident.

Este trist, este cumplit dar să nu uităm că nu ne aflăm în Statele Unite sau în Germania, ci trăim în România furată de cei care se dădeau „antimafia” și când colo, ei erau chiar „MAFIA” în persoană. Oameni fără Hristos și fără Dumnezeu.

Clinica de cardiochirurgie pediatrică din București se va deschide în iunie 2015 la Spitalul „Grigore Alexandrescu” și va însemna salvarea vieții multor copilași care se nasc în partea de sud a României și chiar în alte zone ale țării.

Din câte știu, acum vreun an și ceva, s-a mai înființat o clinică de cardiochirurgie pediatrică și la Spitalul „Maria Curie (Budimex)” unde sunt operați bebeluși/copii mici pentru diverse malformații congenitale de cord.

Ceea ce nu voi înțelege niciodată este:

DE CE A FOST NEVOIE SĂ TREACĂ 25 DE ANI PENTRU CA SĂ SE ÎNFIINȚEZE ACESTE DOUĂ CLINICI DE CARDIOCHIRURGIE PEDIATRICĂ ÎN BUCUREȘTI?!?

Ce-au făcut politicienii români în toți acești ani??????? Oare cu ce s-au ocupat?!? Oare câți copilași cardiaci s-au prăpădit în acești 25 de ani deși puteau fi salvați??? De ce oare viața acestor sărmani n-a valorat nimic?!?

Vă invit să urmărim împreună materialul video de mai jos:

http://stiri.tvr.ro/grija-pentru-inima-copiilor-au-inceput-operatiile-pe-cord-la-spitalul-marie-curie-din-capitala_35208.html

http://www.dcnews.ro/copii-romani-cu-boli-cardiovasculare-grave-opera-i-gratuit-in-fran-a_467804.html

http://www.romedic.ro/sindromul-eisenmenger

3 Responses to “COPIII CU MALFORMAȚII CONGENITALE CARDIACE VOR PUTEA FI OPERAȚI ÎN BUCUREȘTI”

  1. Din păcate, ultimele întrebări pot fi puse pentru mai toate domeniile în România. Măcar să zicem bine merci că acum există această clinică de cardiochirurgie pediatrică și să așteptăm încă 100 de ani până o să avem opțiunea de operații intrauterine.

    • Tomis the Cat

      Miva, din câte știu eu, operațiile intrauterine se efectuează în clinicile de obstetrică-ginecologie.
      O clinică de cardiochirurgie pediatrică nu va putea avea niciodată o opțiune (o secție) specializată în operații intrauterine, nici peste 100 de ani și nici peste 1000 de ani și știi de ce? Motivul este unul singur… pentru că este vorba despre două domenii medicale complet diferite care necesită specialiști cu pregătire specifică și în același timp, echipamente medicale profesionale specifice.

      Ar putea fi și ideea ta bună, în sensul că ar putea funcționa în aceeași clădire (în același spital) DOUĂ SECȚII DIFERITE care eventual să-și desfășoare activitatea la etaje diferite dar eu, unul, nu prea am auzit ca în clădirea unde funcționează o secție de ginecologie, să existe și o secție de cardiologie pediatrică. Poate că acest lucru va fi posibil peste vreo 10-20 de ani, nu neapărat peste 100 așa cum prezici tu…

  2. Este un lucru foarte bun, cu Dumnezeu tot înainte!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introdu cifra corespunzătoare în caseta de mai jos : *