web analytics

TOMISTHECAT.RO – BLOG TOMIS THE CAT
TOT CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE… TOT CE FACI PENTRU ALȚII… RĂMÂNE!

PARTENERIATUL CIVIL – UN ABUZ ÎMPOTRIVA FIRII – DECLARAȚIA POLITICĂ A DEPUTATULUI DANIEL GHEORGHE

DANIEL GHEORGHE - DEPUTAT CRESTIN IN PARLAMENTUL ROMANIEI

Marele om politic român I.C. Brătianu spunea în urmă cu peste 100 de ani astfel: „În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și naționalitate, NU POT FI PREȚURI DE TOCMEALĂ, NU POT FI MOTIVE DE OPORTUNITATE CARE SĂ TE HOTĂRASCĂ A TE COMPROMITE, COBORÂNDU-TE DE PE TERENUL ÎNALT ȘI SIGUR AL PRINCIPIILOR”.

De asemenea, Corneliu Coposu spunea cândva că „NEGOCIEM ORICE DAR NU NEGOCIEM PRINCIPII!!!”

Când am depus jurământul în Parlamentul României cu mâna pe Biblie și pe Constituție am spus că „jur să respect legile și Constituția acestei țări și să-mi îndeplinesc cu onoare și cu fidelitate mandatul încredințat de popor”.
Iar în acest mandat pe care românii mi l-au încredințat și pentru care le mulțumesc, stă și apărarea valorilor fundamentale ale societății românești.
Iar familia, UNICA FORMĂ DE FAMILIE, CEA ÎNTEMEIATĂ PE LEGĂTURA CONSENSUALĂ DINTRE UN BĂRBAT ȘI O FEMEIE, reprezintă una dintre valorile fundamentale ale acestui neam profund creștin.

[…] Ideologia LGBT care promovează căsătoriile între persoane de același sex și care are ca obiectiv eliminarea valorilor creștine din societate la nivel mondial, este într-o puternică ofensivă în România, lucru care s-a văzut și în ultima perioadă și care transpare foarte clar din mass-media. O serie de manipulări și de presiuni care se exercită la adresa instituțiilor liber alese democratic, sunt o certitudine și trebuie să nu ne ascundem a spune adevărul.

Parteneriatul civil este în realitate o formă perfidă de a păcăli legislația și valorile morale ale acestei țări, conducând spre două lucruri:
Primul aspect este RELATIVIZAREA FAMILIEI. Pe de o parte, noi vrem să întărim familia prin adoptarea acestui paragraf constituțional provenit din inițiativa cetățenească a celor aproape 3 milioane și jumătate de români și având susținerea tuturor cultelor religioase din această țară. Pe de altă parte, prin adoptarea legii privind parteneriatul civil, nu am face decât să relativizăm familia pentru că ASTA SE DOREȘTE PRIN ACEASTĂ IDEOLOGIE CARE PROVINE DIN MARXISMUL CULTURAL ȘI DIN ADAPTAREA GÂNDIRII TOTALITARE LA SOCIETATEA DE CONSUM ȘI LA O SERIE DE FORME DE CULTURĂ POSTMODERNĂ. În același timp, observăm că în toate țările unde s-a legalizat parteneriatul civil, la un moment dat s-a legalizat și căsătoria între persoane de același sex.

Așadar, dacă în 2017-2018 vom legaliza parteneriatul civil, undeva către 2030 probabil vom avea căsătorii între persoane de același sex iar către 2040 vom avea adopții de copii de către cupluri de același sex!!! Așadar, domnilor, VOTAȚI pentru referendumul pentru modificarea Constituției și inițiativa cetățenească a românilor și NU VĂ LĂSAȚI PĂCĂLIȚI DE ALTE FORME DE MANIFESTARE CARE SUNT TOTAL STRĂINE IDENTITĂȚII NOASTRE NAȚIONALE!

(Declarația Politică a domnului deputat Daniel Gheorghe – Partidul Național Liberal – 14 martie 2017)

No Responses to “PARTENERIATUL CIVIL – UN ABUZ ÎMPOTRIVA FIRII – DECLARAȚIA POLITICĂ A DEPUTATULUI DANIEL GHEORGHE”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introdu cifra corespunzătoare în caseta de mai jos : *