PARIUL LUI PASCAL
vino la referendumul din octombrie si voteaza da pentru definirea in constitutie a casatoriei dintre un barbat si o femeie
previous arrow
next arrow
Slider

MIRCEA DIACONU A JUCAT DUPĂ MUZICA ATEILOR DIN PARLAMENTUL EUROPEAN

PARLAMENTUL EUROPEAN

Zilele trecute am aflat cu stupefacție că simpaticul și popularul europarlamentar Mircea Diaconu a semnat un document adoptat la Strasbourg prin care instituțiile și statele membre ale Uniunii Europene sunt ÎNCURAJATE
să contribuie la RECUNOAȘTEREA căsătoriilor sau a uniunilor (parteneriatelor) civile între persoane de ACELAȘI SEX. Este vorba de Rezoluţia Parlamentului European din 12 martie 2015 referitoare la Raportul anual pe 2013 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în acest domeniu. Această Rezoluție cuprinde foarte multe articole dar pe noi, ne interesează în mod special Articolul 162 care exprimă o poziție ATEISTĂ care nu poate fi acceptată de niciun creștin (nu mă refer la creștinii închipuiți):

ARTICOLUL 162

“[Parlamentul European] ia act de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex într-un număr din ce în ce mai mare de țări din lume (17, până acum); ÎNCURAJEAZĂ instituțiile UE și statele membre
SĂ CONTRIBUIE în continuare la reflecțiile asupra RECUNOAȘTERII căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de ACELAȘI SEX ca o chestiune politică, socială, și legată de drepturile omului și drepturile civile;”

ÎNTREBARE DE BUN SIMȚ

Cum adică să contribuim la “reflecțiile” asupra recunoașterii căsătoriilor sau parteneriatelor civile între persoane de ACELAȘI SEX?!? Când este vorba de acest subiect, mai poate fi loc de vreo “reflecție”??? Ne luați de fraieri?!?

Domnule europarlamentar Mircea Diaconu, un creștin adevărat ar fi putut vota Articolul 162 CU CONDIȚIA OBLIGATORIE ca articolul să aibă această formă:

[Parlamentul European] ia act CU ÎNGRIJORARE de legalizarea căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex într-un număr din ce în ce mai mare de țări din lume (17, până acum); ÎNCURAJEAZĂ instituțiile UE și statele membre SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA recunoașterii căsătoriilor sau a uniunilor civile între persoane de același sex, interzicând prin lege asemenea grave devieri de la bunul simț și de la o conduită psiho-socială normală.

Dacă Articolul 162 ar fi avut forma de mai sus, vă asigur că l-aș fi pus în ramă, l-aș fi agățat pe perete în sufragerie și apoi l-aș fi pupat ca pe o icoană!

Din nefericire, Domnia Voastră AȚI SEMNAT ADOPTAREA ARTICOLULUI 162
ÎN FORMA SA ATEISTĂ fără să vă gândiți deloc că prin ceea ce ați făcut,
ați pierdut definitiv simpatia, sprijinul și voturile creștinilor români (nu mă refer doar la neoprotestanți ci la toți creștinii sinceri, indiferent de confesiunea din care fac parte)

Mulți dintre creștinii care și-au pus speranțe în moralitatea dvs, au luat formulare (liste de semnături) și v-au făcut rost de semnături ca să puteți strânge rapid numărul necesar și să puteți candida la funcția de europarlamentar iar dvs, ca drept „recompensă”, ne-ați dezamăgit profund,
ne-ați trădat, ați trădat principiile Bibliei, ați trădat valorile creștine, L-ați trădat pe Domnul nostru Iisus Hristos care a suferit chinuri groaznice și a murit la cruce inclusiv pentru dumneavoastră. Cum este posibil să faceți jocul cercurilor ateiste din Parlamentul European?!? Chiar nu aveți frică de Dumnezeu?
Nu cumva era mult mai înțelept din partea dvs ca să fiți un exponent al valorilor tradiționale creștine, un promotor al literei și spiritului Evangheliei,
un luptător pentru cauza credinței creștine a poporului român???

Ați fi putut să semnați ÎMPOTRIVA Rezoluției așa cum au procedat CU FRICĂ DE DUMNEZEU cei cinci colegi europarlamentari (Daniel Buda PNL/PPE, Theodor Stolojan PNL/PPE, Marian-Jean Marinescu PNL/PPE, Csaba Sogor UDMR/PPE și Iuliu Winkler UDMR/PPE) care merită tot respectul nostru dar dvs ați preferat să adoptați poziția majorității europarlamentarilor din Parlamentul European fără să vă pese că românii vor afla și vă vor judeca.

Îmi pare foarte rău pentru dvs, ați greșit în mod nepermis iar unii dintre noi, creștinii evanghelici, AM GREȘIT FOARTE RĂU când ne-am rugat Domnului
să reușiți să deveniți europarlamentar român. Acum ne vom ruga ca bunul Dumnezeu să vă ajute să ajungeți la concluzia înțeleaptă că ați greșit iar dacă nu veți înțelege acest lucru, Domnul să lucreze în așa fel încât să demisionați cât mai rapid din funcția de europarlamentar și eventual să părăsiți scena politică pentru că ne-ați dezamăgit rău de tot și nu ne mai reprezentați în niciun fel. Am crezut că sunteți un om sincer dar ați rămas un actor chiar și în sfera politică, una spuneți și alta faceți! Este mare păcat de dumneavoastră!

Sunt foarte grav afectat și revoltat de atitudinea și comportamentul dvs.

Cu toată sinceritatea,
Tomis the Cat – Blogger Evanghelic Român

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

IATĂ CARE SUNT CEI 21 EUROPARLAMENTARI ROMÂNI
(să-i mai voteze Mutu’ altădată!!! evident, nu mă refer la Adi Mutu…)

care au votat în favoarea Raportului care “ia act de legalizarea căsătoriilor […] între persoane de ACELAȘI SEX” și “ÎNCURAJEAZĂ statele membre UE
să contribuie la reflecțiile asupra RECUNOAȘTERII căsătoriilor între persoane de ACELAȘI SEX”:

Victor Boştinaru (PSD/S&D), Cristian Buşoi (PNL/PPE), Andi Cristea (PSD/S&D), Mircea Diaconu (independent/ALDE), Damian Drăghici (UNPR/S&D), Vasilica Dăncilă (PSD/S&D), Doru Frunzulică (UNPR/S&D), Maria Grapini (PC/S&D), Cătălin Ivan (PSD/S&D), Monica Macovei (independent/PPE), Siegfried Mureşan (PMP/PPE), Ramona Mănescu (PNL/PPE), Dan Nica (PSD/S&D), Norica Nicolai (PNL/ALDE), Cristian Preda (independent/PPE), Ioan-Mircea Paşcu (PSD/S&D), Laurenţiu Rebega (PC/S&D), Daciana Sârbu (PSD/S&D), Claudia Ţapardel (PSD/S&D), Ciprian Tănăsescu (PSD/S&D), Adina Vălean (PNL/PPE).

Abținere: Traian Radu Ungureanu (PNL/PPE)

Absenți: Sorin Moisă (PSD/S&D), Renate Weber (PNL/ALDE), Eduard Hellvig (PNL/PPE), Victor Negrescu (PSD/S&D), Emilian Pavel (PSD/S&D)

SURSE DE INFORMARE CREDIBILE:

paginaeuropeana.ro/saptamana-follow-up-euroalesii-romani-sunt-in-favoarea-casatoriilor-gay/

http://www.culturavietii.ro/2015/03/13/raportul-panzeri-continua-distantarea-parlamentului-european-de-cetateni/

CONTROVERSA DINTRE MIRCEA DIACONU ȘI MASS MEDIA CU PRIVIRE LA ARTICOLUL 165
(versiunea adoptată de PE în 12 martie 2015 și versiunea anterioară)

ÎN ATENȚIA ACTIVENEWS.RO – EROARE DE REDACTARE PE SITE!!!

Am intrat și eu pe linkul de mai jos ca să văd dacă Mircea Diaconu are dreptate sau nu, în ceea ce privește forma corectă și definitivă a Articolului 165 aprobat în Parlamentul European și am ajuns la concluzia că cei de la ActiveNews.ro au o eroare de redactare (sunt convins că este neintenționată)

activenews.ro/mircea-diaconu-incearca-sa-justifice-cotroversatul-vot-din-parlamentul-european-dar-se-pierde-in-explicatii-dovada-ca-este-de-acord-cu-casatoriile-intre-persoanele-de-acelasi-sex_1891468.html

Articolul 165 (CEL REAL ȘI APROBAT ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN):

salută anularea în octombrie 2013 a legii din Republica Moldova, care interzicea “propagarea altor relații decât cele legate de căsătorie și familie”, și invită celelalte țări din regiune să urmeze exemplul Moldovei

Forma anterioară a Articolului 165 (pe care o puteți citi mai jos) NU A FOST APROBATĂ în Parlamentul European (aici Mircea Diaconu ARE DREPTATE!!!) dar totuși Mircea Diaconu A GREȘIT ÎN MOD GRAV pentru că a votat PENTRU Articolul 165 chiar și în forma sa mai sus menționată!!! Prin semnătura sa,
prin votul său “PENTRU”, Mircea Diaconu ÎȘI EXPRIMĂ ACORDUL PENTRU PROPAGAREA ALTOR RELAȚII DECÂT CELE LEGATE DE CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE!!!!!! Acest comportament este absolut inadmisibil pentru un creștin sincer și din acest motiv, europarlamentarul Mircea Diaconu nu mai e credibil.

Articolul 165 (CEL INIȚIAL, NEAPROBAT ÎN PARLAM. EUROPEAN)
publicat în mod eronat (eroare de redactare) de jurnaliștii ActiveNews.ro:

Salută anularea în octombrie 2013 a legii din Republica Moldova, care interzicea „propagarea altor relații decât cele legate de căsnicie și familie”, și invită Lituania și Rusia să urmeze exemplul Moldovei; consideră regretabil rezultatul referendumului din Croația din decembrie 2013, care a aprobat interzicerea prin constituție a căsătoriei între persoane de același sex; evidențiază faptul că un astfel de referendum va avea loc în Slovacia în februarie 2015; consideră regretabil faptul că parlamentul fostei Republici iugoslave a Macedoniei analizează în prezent posibilitatea adoptării unei legi ce interzice prin constituție căsătoria între persoane de același sex; subliniază faptul că astfel de evoluții contribuie la un climat de homofobie și discriminare; subliniază faptul că este mare nevoie de o mai bună protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor LGBTI, inclusiv prin adoptarea de dispoziții legislative referitoare la infracțiunile bazate pe ură și la combaterea discriminării și solicită autorităților naționale să condamne ura și violența pe criterii de orientare sexuală, identitate de gen sau exprimare a genului; consideră că drepturile fundamentale ale persoanelor LGBT pot fi mai bine protejate dacă aceste persoane au acces la instituții juridice precum concubinajul, parteneriatul civil sau căsătoria;

Cine dorește să vadă forma actuală aprobată a Articolului 165, poate să intre pe site-ul Parlamentului European și să se convingă, vezi linkul următor:

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P8-TA-2015-0076+0+DOC+XML+V0//RO

DOI SOTI FOARTE FRUMOSI

Tagged with:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!