web analytics

TOMISTHECAT.RO – BLOG TOMIS THE CAT
TOT CE FACI PENTRU TINE, PIERE ODATĂ CU TINE… TOT CE FACI PENTRU ALȚII… RĂMÂNE!

PORNOGRAFIA ŞI INTERNETUL – CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI OCHII CURAŢI ŞI SUFLETUL NEPĂTAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU ?!?

K9 WEB PROTECTION - PANOU CONTROL CATEGORII SITE-URI

De multe ori m-am gândit cum aş putea să-mi fac nişte setări în calculator în aşa fel încât să-mi păstrez ochii curaţi şi sufletul nepătat înaintea lui Dumnezeu. Ştiţi şi voi foarte bine că atunci când navighezi pe Internet, oricât eşti de atent, tot mai dai de câte o mizerie (aici intră mai multe lucruri: fotografii cu femei goale, „videoclipuri” erotice, linkuri care te invită „cu multă căldură” să dai click pe ele pentru a-ţi oferi un kit de instalare sau alt material util de downloadat şi când colo te trezeşti pe o pagină pornografică mizerabilă, pe un site cu „glume” având conotaţii sexuale sau scârboase, pe un site unde ţi se explică (eventual cu imagini concludente ca să pricepi mai bine) ce să faci ca să-ţi crească nu ştiu ce dimensiuni în nu ştiu ce loc sau care sunt poziţiile cele mai deosebite pentru a atinge fericirea (şi probabil nemurirea), etc…

Nu mai discutăm că majoritatea dintre noi avem copii (mulţi dintre ei, fiind minori) care zburdă în voie pe Internet şi care sunt expuşi tuturor acestor murdării ce nu fac altceva decât să-i îndepărteze şi mai mult pe oameni de Dumnezeu, riscul fiind să-şi piardă timpul, să cadă în necurăţie şi într-o gravă dependenţă de pornografie.

Am fost foarte bucuros să găsesc o soluţie prin care inimile noastre se pot păstra curate înaintea Domnului atunci când intrăm pe Internet. Această măsură de protecţie ne ajută pe noi şi pe copiii noştri să intrăm pe Internet într-un mod care să ne facă cinste, să onoreze Numele lui Dumnezeu şi să demonstreze că Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos este CU ADEVĂRAT prezent în inimile şi în vieţile noastre !

M-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă această măsură de protecţie antipăcat pe care am aplicat-o cu succes în calculatorul meu personal.

DACĂ EŞTI UN CREŞTIN ADEVĂRAT, INSTALEAZĂ CHIAR ACUM K9 WEB PROTECTION – UN SOFTWARE CARE TE AJUTĂ SĂ DEVII MULT MAI CURAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU !!!

K9 WEB PROTECTION este un program freeware (software accesibil pentru a fi utilizat gratuit pentru o perioadă nelimitată de timp) realizat de compania BLUE COAT SYSTEMS, INC. cu sediul în Sunnyvale, California, USA.

Mai întâi este nevoie să completaţi ACEST formular online pentru a primi prin e-mail cheia de licenţă necesară instalării gratuite a programului. Completaţi câmpurile (blankurile) respective iar apoi daţi click pe butonul REQUEST LICENSE ca să primiţi licenţa (un cod) pe adresa dvs de e-mail.
Apoi intraţi în căsuţa dvs poştală electronică (INBOX) şi urmaţi instrucţiunile primite prin e-mail (daţi un COPY pe cheia de licenţă primită iar când veţi instala programul, veţi fi solicitat să introduceţi cu PASTE cheia de licenţă recent primită). Programul este foarte uşor de instalat. Se recomandă ca parola de acces în SETUP-ul programului să fie cunoscută NUMAI DE O SINGURĂ PERSOANĂ (SOŢIA e cea mai indicată ca să nu te ispitească diavolul să-ţi pui singur parola, să te sminteşti şi să intri unde nu trebuie pe Internet).

Dacă ambii părinţi sunt cu adevărat credincioşi Domnului, pot avea amândoi parola dar ÎN NICIUN CAZ nu trebuie dată copiilor pentru că altfel… degeaba instalăm programul…

Parola instalată în K9 WEB PROTECTION are câteva roluri foarte importante :

1) Nu permite accesul oricui în setările SETUP ale programului în vederea reglării nivelului de restricţionare al paginilor web sau adăugării site-urilor excepţie permise.

2) Adio, pierderea timpului (cu orele) pe Yahoo Messenger, Skype, Hi5, Facebook, Netlog şi alte reţele de socializare pe care copiii stau de dimineaţa până seara…
Se poate permite accesul pe aceste reţele dar numai pe perioade limitate de timp care se pot seta pe 5 min, 15 min, 1 oră sau permanent (ultima variantă nu e deloc indicată după umila mea părere)

3) Adio, pierderea timpului (cu orele) pentru a downloada fişiere de tip torrent (prin intermediul programelor Bit Comet, U Torrent, ODC, etc, ştiut fiind faptul că multe dintre aceste materiale (aparent, filme sau jocuri) sunt pline de viruşi (viermi informatici) şi provin de pe site-uri pe care abundă erotismul şi pornografia (copiii pot descărca foarte uşor filme pornografice sub formă de fişiere torrent care ulterior sunt deschise ca AVI, DIVX, MKV, etc, cu ajutorul programelor uzuale instalate în orice calculator)
Cine doreşte să închidă accesul copiilor la acest serviciu, n-are decât să bifeze opţiunea PEER-TO-PEER (P2P) din SETUP-ul programului K9 WEB PROTECTION ! Eventual se poate limita acest acces la 15 minute dar sub supravegherea părinţilor care vor vedea cu ochii lor cam ce fel de torrente dowloadează odrasla lor).

4) Nu permite oricui să dezinstaleze (uninstall/remove) programul din ADD OR REMOVE PROGRAMS (XP) sau din PROGRAMS AND FEATURES (WINDOWS 7). Atunci când copiii vor încerca să dezinstaleze K9 web protection, VOR AVEA O MICĂ „SURPRIZĂ” în sensul că li se va solicita imediat administrator password (parola pe care numai părinţii o cunosc, eventual NUMAI MAMA !!! 🙂 ) Numai părinţii au posibilitatea tehnică de a dezinstala K9 WEB PROTECTION (dar bănuiesc că nu sunt atât de inconştienţi şi de fraieri ca să dezinstaleze un program atât de util)

Daţi click acum pe KIT DE INSTALARE K9 WEB PROTECTION XP/VISTA/WINDOWS 7 (pentru majoritatea utilizatorilor ce utilizează sisteme de operare realizate de Microsoft) sau daţi click pe KIT DE INSTALARE K9 WEB PROTECTION MAC OS X 10.4.7 AND HIGHER (pentru cei care utilizează sisteme de operare realizate de Macintosh)

Vă recomand să salvaţi respectivul fişier executabil în My Computer/D:/KITURI INSTALARE ca să ştiţi de el… Apoi vă apucaţi şi-l instalaţi, vi se va cere cheia de licenţă primită prin e-mail, vi se va solicita să instalaţi obligatoriu o parolă (cine va ştii parola, asta e o altă poveste…)

Nu vă recomand să optaţi pentru cel mai dur nivel de restricţionare web (HIGH) ci e mai bine să setaţi pe CUSTOM şi acolo bifaţi opţiunile pe care le consideraţi de cuviinţă (cel puţin aşa am procedat eu). Iniţial am setat pe HIGH dar restricţionarea era atât de dură încât nu mai puteam să intru nici măcar pe YouTube (vă daţi seama că în calitatea mea de blogger SUNT OBLIGAT să intru pe YouTube care reprezintă una dintre sursele mele de alimentare cu materiale video). Nu trebuie să blocaţi YouTube pentru că are importanţa sa deosebită (toate blogurile şi site-urile încorporează materiale video de pe YouTube) dar AVEŢI MARE GRIJĂ pentru că de multe ori, minorii, (nu mai zic de copiii mai mari) îşi deschid cont personal pe YouTube şi în acest caz, pot accesa (în lipsa unei supravegheri atente a părinţilor) materiale video 18+ adică tot felul de mizerii pornografice scârboase. Puteţi să nu blocaţi YouTube cu condiţia să interziceţi copiilor voştri să îşi deschidă cont (channel) pe YouTube! Dacă totuşi nu aveţi cu cine să vă înţelegeţi (mai există şi asemenea cazuri) intraţi în Panoul de control WEB CATEGORIES TO BLOCK al programului K9 web protection şi BIFAŢI OPŢIUNEA „OPEN IMAGE/MEDIA SEARCH” şi astfel… bye-bye, YouTube! Nu e o tragedie, dacă doriţi să intraţi pe YouTube măcar 5 minute ca să vedeţi un videoclip, introduceţi parola în K9 WEB PROTECTION şi gata… aveţi acces măcar dvs pentru câteva minute (sau pentru cât timp aţi setat acolo, înainte să introduceţi parola).
E bine ca dvs să aveţi UN CALCULATOR SEPARAT de cel al copiilor şi să-l parolaţi (parolă în BIOS dar şi pe sistemul de operare) pentru a restricţiona accesul nedorit.

Mai mult decât atât, dacă setam pe HIGH nu puteam să mai intru nici măcar aici pe blogul meu (K9 web protection percepea platforma WordPress.com ca pe o reţea de socializare de gen Hi5, Facebook, etc şi O BLOCA IMEDIAT!!!) Vă daţi seama că ar fi chiar culmea culmilor să nu pot să mai intru pe blogul personal! 🙂

NOTĂ IMPORTANTĂ :

PROGRAMUL K9 WEB PROTECTION NU FUNCŢIONEAZĂ PE CALCULATOARELE VECHI CARE AU PROCESOARE PUTUROASE !!!
SE RECOMANDĂ CA PROCESORUL SĂ AIBĂ MINIMUM DOUĂ NUCLEE (DUAL CORE)
K9 WEB PROTECTION NU FUNCŢIONEAZĂ PE CALCULATOARELE CU UZURĂ MORALĂ AVANSATĂ!
ARUNCAŢI TROACELE LA GUNOI ŞI CUMPĂRAŢI-VĂ UN CALCULATOR CU PROCESOR QUAD CORE ŞI ABIA DUPĂ ACEEA MAI STĂM DE VORBĂ!!!

P.S. Pentru cei care cunosc limba engleză, aveţi AICI o listă cu toate întrebările şi nelămuririle care ar putea să vă frământe cu privire la K9 WEB PROTECTION.

Fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ne păstrăm ochii curaţi şi sufletele nepătate atunci când călătorim (navigăm) în această junglă numită Internet. Amin!

http://www.mediafax.ro/social/legea-combaterii-pornografiei-adoptata-la-comisie-in-senat-site-urile-pentru-adulti-vor-fi-parolate-si-accesarea-lor-va-fi-vizibila-pe-facturi-8131513

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Parintii_vor_scoate_bani_din_buzunar_pentru_copiii_care_acceseaza_site-uri_pornografice_0_457154652.html

http://stirileprotv.ro/stiri/revista-presei/pornografia-un-drog-la-fel-de-periculos-ca-si-cocaina-afla-de-ce-e-atat-de-greu-sa-te-lasi.html

8 IULIE 2011 – UPDATE FOARTE IMPORTANT!

APLICĂ CHIAR ACUM RECOMANDAREA MEA PENTRU CĂ ALTFEL COPIII TĂI AR PUTEA FOARTE UŞOR VIZIONA FILME PORNOGRAFICE ON-LINE !!!

EXECUTĂ PAS CU PAS URMĂTOARELE INSTRUCŢIUNI CA SĂ-ŢI FACI DATORIA DE BUN PĂRINTE ŞI SĂ FII CU ADEVĂRAT CURAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU ATUNCI CÂND NAVIGHEZI PE INTERNET:

1. Deschide programul K9 WEB PROTECTION (dublu click pe iconiţa de pe desktop sau intri în Programs (All Programs) / Blue Coat K9 Web Protection Admin)

2. Click pe opţiunea SETUP, introdu parola ta de administrator (pe care nu trebuie să o dai NIMĂNUI din familia ta despre care spui că o iubeşti) şi apoi click pe OK ca să intri în panoul de control al programului K9 web protection (vezi fotografia de la începutul articolului meu)

3. Bifează opţiunea Open Image / Media Search şi apoi click pe butonul SAVE situat în partea dreaptă jos a panoului de control K9 WEB PROTECTION

4. Click pe opţiunea WEB SITE EXCEPTIONS aflată în coloana laterală stângă a panoului de control SETUP

5. În partea dreaptă pe coloana site-urilor excepţie permise (ALWAYS ALLOW) click în caseta ENTER A URL aflată imediat sub WEB SITE TO ADD

6. Scrie în caseta ENTER A URL următoarea adresă de Internet :

http://www.youtube.com/

ca să-ţi funcţioneze permanent YOUTUBE chiar dacă ai bifat anterior în vederea restricţionării opţiunii Open Image / Media Search

7. Click pe butonul SAVE situat în partea dreaptă jos a panoului de control K9 WEB PROTECTION

8. FOARTE IMPORTANT! NU UITA să dai click pe opţiunea LOGOUT situată în colţul dreapta sus al programului K9 WEB PROTECTION! Dacă uiţi să faci acest lucru (să te deloghezi) rişti ca unul dintre copiii tăi să profite de lipsa ta de înţelepciune, să intre în panoul de control al K9 WEB PROTECTION şi să debifeze restricţiile efectuate cu bună intenţie de tine!

AVANTAJUL ENORM AL PAŞILOR PE CARE I-AI PARCURS MAI SUS:

1. ADIO posibilităţii ca cineva (copiii sau soţul tău) să mai poată viziona filme pornografice online! ADIO, lucrurilor scârboase care îţi întinează sufletul!

2. Executând setările mai sus recomandate de mine, YOUTUBE (de care ai nevoie, vrei/nu-vrei) îŢI VA FUNCŢIONA PERFECT în ciuda restricţiei dure realizate prin bifarea Open Image / Media Search

P.S. Dacă se întâmplă cumva ca restricţionarea dură (bifarea) Open Image / Media Search să afecteze (să blocheze) vreun site aparent serios (spun „aparent” pentru că acel site trebuie verificat CU ATENŢIE înainte să fie declarat SERIOS) puteţi da COPY pe URL-ul (http-ul) site-ului respectiv, intraţi în panoul de control K9 WEB PROTECTION şi daţi PASTE în caseta ENTER A URL acolo la WEB SITE EXCEPTIONS / ALWAYS ALLOW (vezi procedura deja mai sus menţionată)

ÎN NICIUN CAZ NU DEBIFAŢI OPŢIUNEA Open Image / Media Search PENTRU CĂ ASTA ÎNSEAMNĂ CALE LIBERĂ PENTRU FOTOGRAFIILE INDECENTE ŞI PENTRU FILMELE SCÂRBOASE ONLINE!!! ASTA AR ÎNSEMNA CĂ DEGEABA AŢI INSTALAT K9 WEB PROTECTION (ADIO PROTECŢIE ÎMPOTRIVA PĂCATULUI)!!!

NOTĂ :

Bifând opţiunea Open Image / Media Search vor fi afectate şi căutările de imagini (fotografii) pe Internet şi acest lucru poate afecta grav activitatea unui blogger evanghelic (cazul meu) care nu mai poate să caute şi să găsească pe Google (sau pe alte motoare de căutare) materialele foto (imaginile) necesare ataşării la diversele sale articole. În acest caz, roagă-te cu toată fiinţa ta ca Domnul să te păstreze CURAT ŞI SFÂNT, debifează PENTRU SCURT TIMP opţiunea Open Image / Media Search ca să poţi să-ţi procuri imaginile (fotografiile) curate de care ai nevoie pe blog, iar apoi BIFEAZĂ DIN NOU (RESTRICŢIONEAZĂ PERMANENT) opţiunea Open Image / Media Search pentru ca atât tu, cât şi soţia şi copiii tăi SĂ FIŢI PROTEJAŢI DE ATACURILE DIAVOLULUI, DE ORICE ÎNTINĂCIUNE ŞI NECURĂŢIE !

Dacă nu eşti blogger (webmaster, administrator de site) poţi restricţiona PERMANENT opţiunea Open Image / Media Search dar nu vei mai vedea materialele video de pe YouTube (rar întâlnești utilizatori care să nu fie interesați să vizioneze materiale video)

DUMNEZEU SĂ VĂ AJUTE SĂ AVEŢI VOINŢA ŞI DETERMINAREA SĂ FACEŢI SETĂRILE DE MAI SUS PENTRU A VĂ PĂSTRA PERMANENT OCHII CURAŢI ŞI SUFLETUL NEPĂTAT!!!

PORNOGRAFIA ŞI INTERNETUL - CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI SUFLETUL CURAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU?!?

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament.

Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului.

2 Responses to “PORNOGRAFIA ŞI INTERNETUL – CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI OCHII CURAŢI ŞI SUFLETUL NEPĂTAT ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU ?!?”

  1. Super, chiar sunt de acord cu acest lucru şi cred că şi voi sunteţi !

  2. Mai sunt extensii pentru Firefox care te ajută, adblock, flashblock şi procon
    astea le folosesc eu ca să scap de reclame imorale…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Introdu cifra corespunzătoare în caseta de mai jos : *